Evaluare logopedica – etape
Limbajul uman este cel mai important mijloc de relaţionare, prin intermediul lui omul comunică dorinţe, sentimente, intenţii, construieşte şi întreţine relaţii, se formează şi defineşte ca individ. Astfel, de însuşirea corectă a limbajului depinde dezvoltarea întregii personalităţi a individului. Un copil cu dislalie, care nu a beneficiat de terapie logopedică, poate dezvolta complexe de inferioritate, o stimă de sine scăzută, relaţii deficitare cu ceilalţi, poate manifesta teamă de a vorbi în public, închidere în sine, ceea ce poate duce la experimentarea unor stări depresive, eşec sau chiar abandon şcolar şi implicit o slabă inserţie socială.
Exemple de jocuri logopedice pentru sunetele L-R
Astfel, pentru evitarea eşecului şcolar şi a tulburărilor neuro-psihice pe care copilul le-ar putea experimenta se impune cu necesitate depistarea şi diagnosticarea copiilor cu tulburări de limbaj, iar apoi, implicit, intervenţia logopedică adecvată. Acţiunea de depistare şi diagnosticare a copiilor cu tulburări de limbaj constituie o parte importantă a muncii logopedice ce se desfăşoară în etape succesive.
A. Examinarea selectivă
Acest tip de examinare are loc la începutul anului şcolar, timp de o lună în unităţile care aparţin cabinetului logopedic, fiind examinaţi toţi copiii între grupa mijlocie şi clasa a IV-a (în şcolile speciale examinarea logopedică se realizează la toţi copiii până în clasa a VIII- a). Pentru depistarea copiilor cu tulburări de limbaj, logopedul va aplica o serie de probe de depistare cât mai operative. Acest lucru este necesar pentru a asigura examinarea într-un timp scurt a unui număr mare de copii. În cadrul acestei prime etape nu se vor face referiri la etiologia şi diagnosticul diferenţiat al tulburărilor de limbaj. Cel care va realiza întreaga activitate de depistare şi evaluare a copiilor cu tulburări de limbaj va fi logopedul.
Paletar logopedic – Este un instrument de evaluare a pronuntiei copilului mic
Examenul selectiv este organizat în două etape (Jurcău şi Jurcău, 1999):
a) etapa pregătitoare examinării – au loc acţiuni organizatorice, programarea copiilor pentru examenul de selecţie, pregătirea spaţiului pentru examinare;
b) acţiunea de examinare propriu-zisă – examinarea limbajului se va face prin adresarea de întrebări simple: Cum te cheamă? Câţi ani ai?. Copilul va denumi apoi unele obiecte, părţi ale corpului sau articole de îmbrăcăminte. Se va urmări ca aceste cuvinte să cuprindă în poziţie iniţială, mediană şi finală sunetele care apar mai târziu în evoluţia vorbirii la copii (s, z, r, ş, j, c). La acei copii care vor pronunţa greşit sunetele respective, se va verifica pronunţia tuturor sunetelor (vezi Fişa de evaluare nr.
5 Fişă de pronunţie – carte Psihologia si logopedia in practica scolara, sau Paletar logopedic. În foaia de răspuns se vor nota nu numai sunetele denaturate, ci şi cuvintele în care au fost depistate. Aceste cuvinte vor fi repetate prin denumirea de imagini şi vor fi reproduse după modelul de emitere al logopedului. În caietul de depistare se va nota dacă pronunţia se ameliorează pe baza imitaţiei sau prin citire.
În funcţie de nivelul de şcolarizare al copiilor se aplică unele probe simple de examinare a limbajului scris: să scrie după dictare, să copieze o propoziţie sau un text, să citească şi să reproducă cele citite.
Acţiunea de depistare se încheie prin consemnarea observaţiilor în caietul de depistări. Se va informa directorul şcolii despre frecvenţa copiilor cu tulburări de limbaj, urmând să se facă planificările pentru examinările suplimentare împreună cu cadrele didactice implicate.
B. Examinarea integrală
Examinarea integrală se deosebeşte de cea selectivă nu doar prin complexitatea investigaţiilor, ci şi prin scopul urmărit: stabilirea diagnosticului diferenţiat, care include delimitarea prognosticului tulburărilor de limbaj (Guţu, 1975). Diagnosticul diferenţiat al tulburărilor de limbaj presupune analiza completă atât a limbajului, cât şi a persoanei, studierea întregii sale personalităţi, în caz contrar putând să apară erori de diagnostic. Un exemplu în acest caz îl poate constitui un copil cu alalie, care fără o examinare iniţială a dezvoltării intelectuale poate fi confundat cu un debil mintal şi orientat greşit spre o şcoală cu învăţământ special. În terapia logopedică se porneşte de la stabilirea corectă a diagnosticului diferenţiat. Pentru ca acesta să poată fi stabilit corect nu este suficient să se constate că un sunet este deficitar, ci trebuie să se determine şi cauza.
Pentru stabilirea diagnosticului diferenţiat trebuie analizate toate aspectele limbajului (Jurcău şi Jurcău, 1999):
– aspectul fonator (intensitatea şi direcţia undei de aer);
– aspectul articulator (praxia buzelor, maxilarului, a limbii);
– aspectul auditiv (dirijarea undei de aer şi capacitatea de diferenţiere fonematică);
– aspectul lingvistic (dezvoltarea laturii lexico-gramaticale a limbajului).
Autorii afirmau faptul că examinarea integrală cuprinde următoarele domenii:
– anamneza
În cadrul acestei prime etape se adună informaţii referitoare la datele personale ale copilului, antecedente ereditare, evoluţia simptomelor, tratamente aplicate, evoluţia sarcinii, momentul naşterii, comportamentul şi procesul de socializare al copilului în primii ani de viaţă, informaţii despre membrii familiei, condiţiile de viaţă ale familiei, resurse financiare, relaţiile dintre membrii familiei (Gherguţ, 2005).
– examenul somato-funcţional
Se notează în fişa logopedică toate deformaţiile somatice, malformaţia organelor articulatorii, a palatului, a buzelor, a limbii etc. Examenul motricităţii articulatorii se realizează pentru identificarea unor dizabilităţi motorii sau paralizii. Se va analiza precizia şi ritmicitatea mişcărilor articulatorii în faţa oglinzii, în mişcare şi în mod independent.
– examinarea funcţiei auditive
Pentru stabilirea tulburărilor de natură audiogenă este necesară examinarea capacităţii auditive şi a auzului fonematic. În acest scop se folosesc probele acumetrice, respectiv determinarea distanţei la care se percepe vorbirea în şoaptă (6-8 m). Dacă se constată dificultăţi în recepţionarea cuvintelor emise prin vorbirea şoptită, logopedul va trece la vorbirea normală, excluzând labiolectura (fie îşi acoperă gura, fie va întoarce copilul cu spatele). În acest mod se examinează capacitatea receptivă numai pe bază auditivă. Atunci când se suspectează abateri de la auzul normal, se va trece la examinarea audiometrică, determinând capacitatea auditivă aeriană şi osoasă. Dacă auzul este normal se va trece la examinarea auzului fonematic.
– examinarea auzului fonematic
Acest tip de examinare face referire la capacitatea individuală de a recepta şi diferenţia fonemele între ele în procesul articulării. Examinarea auzului fonematic se face faţă în faţă cu copilul, se vor pronunţa paronime, dar se va exclude labiolectura. Pentru diferenţierea fonematică se pot utiliza şi cuvinte fără sens numite „logatomi”. Examinarea auzului se realizează prin reluarea probei de auz fonematic la care se mai adaugă utilizarea aparatului de diferenţiere fonematică. Această examinare arată diferenţa dintre vorbirea corectă şi cea greşită. Cazurile care prezintă dificultăţi majore de diferenţiere fonematică vor fi trimise la O.R.L. pentru o examinare mai amănunţită şi pentru efectuarea audiogramei.
–examinarea motricităţii respiratorii.
Se vor executa diferite mişcări de respiraţie, după care se va stabili tipul şi calitatea respiraţiei.
– ritmul acustico-motor
Se vor examina mişcările corpului şi ale articulaţiei. Această examinare presupune articularea unor sunete sau mişcarea corpului într-un ritm impus de logoped prin lovirea cu degetul/creionul în masă.
– examinarea vocii
Se va urmări timbrul, durata şi sonoritatea.
– examinarea pronunţiei
Acest ultim tip de exeminare se realizează complex, urmărindu-se mişcările articulatorii ale limbii, vălului palatin, buzelor şi maxilarului. Se va verifica întâi vorbirea independentă, iar apoi se va examina pronunţia sunetelor izolat şi în diferite structuri: silabe, logatomi, cuvinte, propoziţii, fraze. Se va nota pronunţia, defectele de pronunţie şi mişcările de articulaţie defectuoase.
În etapa a doua a examinării se vor aplica probe pentru identificarea dislexiei şi disgrafiei (vezi fişa de evaluare nr. 7 Evaluarea dislexiei şi Fişa de evaluare nr. 8 Evaluare disgrafiei, carte Psihologia si logopedia in practica scolara,). Se vor utiliza probe de dictare, de copiere, de compunere, de depistare a vitezei de citire.
