Copilul se balbaie. Ajuta-l!

Copilul se balbaie. Ajuta-l!

19 sugestii pentru imbunatatirea ritmului vorbirii la copiii cu balbaiala

1. In vorbirea copilului se reflecta ca intr-o oglinda starea de anxietate a mamei. De aceea se recomanda ca mama, in prezenta copilului sa nu-si manifeste starea de ingrijorare fata de dificultatile lui de vorbire.

2. Copilul este un foarte bun cititor al expresiilor emotionale, de aceea este foarte important atunci cand vorbim cu el sa avem o expresie emotionala relaxata, calma.

3. In timp ce copilul vorbeste este bine sa-l incurajam prin utilizarea unei atitudini deschise, incantate fata de ceea ce spune, atat prin mimica cat si prin incurajari verbale: Serios? Chiar asa? Oau!

4. Este foarte important sa pastram contactul vizual cu copilul atata timp cat are loc dialogul (copil-parinte).

5. Pe parcursul dialogului cu copilul se recomanda coborarea/aplecarea la inaltimea lui, pentru a crea un sentiment de confort psihologic.

Sursa: Balbaiala – colectie de aplicatii practice

6. Este important pentru copil sa primeasca aprecieri pozitive asupra felului in care a vorbit: Ai vorbit atat de frumos, ma bucur atat de mult!; imi place atat de mult cum vorbesti!

7. Este important pentru copil sa primeasca aprecieri pozitive asupra comportamentului: Ce cuminte ai fost! Oau, dar ce curajos ai fost cand…!

8. Sa nu i se impuna copilului un ritm al vorbirii.

9. Scaderea pentru o anumita perioada a masurilor educative (evitarea sanctionarii copilului pentru abaterile comportamentale).

10. Copilul are nevoie de o atmosfera calda, primitoare, unde sa i se permita sa vorbeasca, sa intrebe, fiind incurajat in acest sens.

11. Se recomanda ca adultii care fac parte din viata copilului sa se abtina de la criticarea sau corectarea felului in care vorbeste copilul.

12. Evitarea impunerii pronuntiei corecte.

13. Este important sa nu obligam copilul sa vorbeasca cu alte persoane, daca el nu doreste.

14. Copilul sa fie ascultat cu atentie, atunci cand acesta vorbeste, sa i se raspunda rar si intr-un mod relaxat.

15.  Acordati copilului toata sustinerea necesara, incurajandu-l de fiecare data cand sunteti multumit de el.

16. Evitati sa asaltati copilul cu intrebari multe sau complicate, lasandu-i spatiu de a vorbi in ritmul sau.

17. Acordati o atentie deosebita problemei lui si discutati-o in liniste, fara a-i da senzatia ca se intampla ceva neplacut cu el.

18. Nu expuneti copilul in situatii generatoare de stres pentru el, doar pentru a-i dovedi ca este puternic si curajos.

19. Incurajati copilul sa desfasoare activitati care ii cresc stima de sine.
Exemplu: Sa va ajute la treburi casnice, la cumparaturi, sa vorbeasca la telefon cu persoane apropiate.