Grădiniță de stat sau grădiniță particulară?

Grădiniță de stat sau grădiniță particulară?

Alegerea grădiniței este fără îndoială printre primele decizii importante pe care trebuie să le ia un părinte pentru viitorul copilului său. Înainte de înscrierea copilului, este recomandat să facem un mic research și să vedem care sunt avantajele, dar și dezavantajele fiecărei opțiuni în parte.

Grădinița pentru totdeauna

Avantajul unei grădinițe de stat este faptul că cadrele didactice și personalul sunt calificate, sunt absolvente de studii de specialitate și că mare parte din grădinițele de stat sunt acreditate, nu doar autorizate de Ministerul Educației.

Costurile sunt mult mai mici în ceea ce privește contravaloarea mesei, iar atunci când copilul este bolnav, la grădinița de stat acele zile nu se plătesc. Iar un alt element destul de important este asistența medicală permanentă. Fiecare grădiniță are un cabinet propriu, cu asistentă medicală care verifică copiii în fiecare zi, ceea ce diminuează foarte mult răspândirea virusurilor.

Dezavantajele la o grădiniță de stat sunt: numărul mai mare de copii care sunt într-o grupă și resursele educaționale care pot fi mult mai reduse la o grădiniță de stat datorită sumelor mai mici alocate pentru materiale didactice.

Înscrierea este mult mai dificilă și trebuie parcurși mai mulți pași – acestea ar fi în principal dezavantajele pe care le găsim la o grădiniță de stat.

Ce vad ochisorii mei. Cauta si gaseste cu Montessori. La gradinita

Avantajele la o grădiniță particulară sunt o paletă mai mare de opționale din care părinții pot alege. Resursele și dotările sunt mult mai mari la o grădiniță privată față de una de stat, grupele sunt formate de obicei dintr-un număr mai mic de copii. Ceea ce înseamnă că de multe ori cadrul didactic poate să ofere mai multă atenție fiecărui copil în parte.

Desigur că și grădinițele private au dezavantaje, iar printre acestea se numără faptul că costurile sunt mult mai mari față de o grădiniță de stat, personalul nu pote fi întotdeauna unul cu experiență. Iar mare parte din grădinițele private nu au o bucătărie proprie și achiziționează mâncarea uneori în regim de catering.

Eric merge la grădiniță

Este bine să luăm în calcul avantajele și dezavantajele atunci când alegem grădinița pentru copilul nostru!

 

Elena Gheoculescu (Iamandi)
Psiholog Clinician și
Psihoterapeut Integrativ

Telefon: 0726 944 677