Secretul din spatele regulilor impuse la copii

Secretul din spatele regulilor impuse la copii

In familie, la scoala sau la gradi, intalnim anumite reguli. Unele dintre ele sunt respectate cu usurinta, in vreme ce altele sunt incalcate, devin generatoare de conflicte si putem spune ca cel mic este rau, neascultator sau incapatanat, fiindca nu le respecta.

Totusi, rareori ne intrebam daca aceste limite au fost exprimate corect, astfel incat copilul sa le inteleaga si sa le poata aplica.

Aflati mai jos care sunt secretele limitelor impuse copiilor si de ce sunt acestea atat de importante.

Bunele maniere pentru copii in 365 de zile

1.Limitele ofera siguranta
Copiii sunt oameni mici care vor ajunge mari, dar au nevoie de ghidaj in tot acest proces al cresterii. Au nevoie sa stie ca pietonii circula pe trotuar, iar masinile pe strada, au nevoie sa stie ca inainte de masa ne spalam pe maini, ca sa nu introducem microbi in corp, au nevoie de limite, pentru binele lor.

In general, limitele sunt stabilite in familie sau in mediul educational in functie de mai multi factori. Exista numeroase limite si reguli care pot fi introduse, insa de obicei noi le alegem pe cele cu care simtim ca rezonam cel mai bine si despre care credem ca sunt, cu adevarat, importante.

Nu inseamna NU

Astfel, limitele esentiale care nu trebuie sa lipseasca din viata copiilor sunt legate de igiena si de siguranta fizica. Odata ce primesc limite din partea adultilor, copiii se simt in siguranta si constientizeaza faptul ca celor mari le pasa de ei, de aceea aleg sa ii protejeze.

2.Cum impunem limite?
Exista cateva mici secrete in ceea ce priveste impunerea limitelor la copii atunci cand sunt fixate in casa, la gradi ori la scoala.
-Este de preferat ca limitele sa fie comunicate din timp – astfel copilul va sti din timp ce e indicat sa evite si ce nu, fara sa fie luat prin surprindere.

Exemplu negativ: „inchide televizorul, ai stat prea mult!” – daca cel mic nu stie cat timp poate sta la TV, cel mai probabil se va infuria atunci cand ii impui limita dintr-o data, pe moment.

Marea carte motivationala

-Formularea lor sa fie una clara, usor de inteles de catre copii – de evitat explicatiile logice mult prea complicate, fiindca cei mici nu au capacitatea necesara de a sta atenti zeci de minute la reprosuri / morale care nu se mai sfarsesc.

-Sa ne asiguram ca le comunicam ferm, prin contact vizual – altfel, cel mic probabil ca este prins in jocul sau, fara sa fie atent la ceea ce ii transmitem noi.

-Oferirea alternativelor – desi impunem o limita, intotdeauna poate fi implicat si cel mic in luarea acestor decizii.

Exemplu pozitiv: „in fiecare zi ne vom uita 30 minute la televizor – adica jumatate dintr-o ora. Este pentru sanatatea ochilor nostri (explicatii clare). Ai vrea sa te uiti de la ora 17:00 sau de la 18:00 la desene? (alternative) Poti alege tu cand vrei sa petreci acea jumatate de ora la TV. Ce parere ai?”

Te rog, Multumesc, Te iubesc (13 lectii de Bune Maniere)

-Consecventa – ne tinem de ele mereu, nu doar azi sau maine!

-Copilul sa fie informat din timp despre eventualele consecinte ale nerespectarii limitelor: „Daca vei sta peste program la televizor, fara sa ne anunti, in acea seara vei face … / nu vei face …” – pedeapsa trebuie setata din timp, e bine sa fie una simpla si semnificativa pentru copil.

Fiecare familie isi poate alege ce limite doreste in propria casa – aveti incredere in instinctul matern sau patern pe care il purtati in interior! si DA, este total in regula ca cei mici sa primeasca reguli. Ba chiar le ofera siguranta si dovada faptului ca adultilor le pasa de ei, de aceea le vor binele!

Tu cum le impui limitele celor mici?

Hermina Popa, psiholog
Nr. tel: 0741 392 636