Strategii eficiente ca să reduci tantrumurile

Strategii eficiente ca să reduci tantrumurile

Disciplinarea copiilor în primii 4 ani. Strategii eficiente ca să reduci tantrumurile, să învingi obstacolele și să-ți ajuți copilul să se dezvolte, este scrisă de un specialist Aubrey Hargis (coach de parenting și consultant educațional) cu suflet de mamă.

Cartea este foarte bine structurată. Conține cuvânt-înainte, introducere (care m-a captivat de la primele rânduri), apoi un capitol destinat special disciplinei în care autoarea scrie despre obiective realiste de scurtă și lungă durată, despre disciplinarea adecvată pe etape de vârste, despre temperament și comportament. Urmează câte un capitol pentru fiecare an de viață, iar la final câteva resurse și referințe.

În paginile acestei cărți vei descoperi o privire de ansamblu asupra dezvoltării copilului – fizică, cognitivă și socio-emoțională – în fiecare etapă și asupra modului cum aceasta îi afectează comportamentul. Strategii de desciplinare adecvate vârstei pentru gestionarea problemelor obișnuite de comportament și pentru încurajarea unei creșteri sănătoase. Explicații suplimentare, ponturi și relatările unor părinți, toate fiind utile pentru depășirea situațiilor problematice. Îndrumări pentru a comunica eficient cu copilul și sfaturi de la părinți care au trecut prin aceleași situații.

Copiii cresc și se dezvoltă permanent, când pare că știi ce ai de făcut și îți este cunoscută etapa de dezvoltare în care se află, vine o altă etapă sau pare că nu mai recunoști comportamentul propriului copil. Procesul de maturizare poate fi copleșitor atât pentru copil, cât și pentru părinte. Celebrele crize și tantrumuri din primii ani de viață pot fi epuizante, iar multor părinți le este greu să-ți păstreze cumpătul, dar cu instrumentele potrivite este mult mai ușor.  Această carte este un instrument util pentru orice părinte, viitor părinte, educator, bunic sau persoană care interacționează cu copiii în primii 4 ani ai dezvoltării sale.

Este o carte care conține atât punctul de vedere al specialistului, cât și perspectiva emoțională a mamei. Pune întrebări și îndeamnă la reflectare. Găsești informații despre ”probleme normale”, tantrumuri (ce le provoacă, cum pot fi prevenite, cum să le oprești, ce facem după un tantrum), despre somn, mâncat, agresiune fizică (de ce copiii mici îi rănesc pe ceilalți, cum să oprești copilul să rănească), neascultarea, mersul la oliță, etc.

Recunosc că am început să citesc această carte de la capitolul 3 în care este surprinsă vârsta de 2 ani. Când am început să o citesc, Răzvan avea puțin peste 2 ani și tocmai ce adormise la prânz după o criză de tantrum. ”Viața cu un copil de 2 ani e ca un montagne-russe: acum e plăcută și veselă, în clipa următoare e plină de furie și sfidare.”, am zis ”da”, descrie perfect și m-am aprofundat curioasă în lectură, unde am găsit multe informații și răspunsuri.

Este o carte pe care o recomand cu încedere fiecărui părinte sau viitor părinte, bunicilor, educatorilor sau specialiștilor care interacționează cu copiii cu vârsta cuprinsă între 0-4 ani pentru că știu că vor găsi multe răspunsuri la întrebările și frământările personale.

Starea indusă este una de încredere și de normalizare a situației, cu accent pe ceea ce poți face. Carte nu conține informații teoretice plictisitoare, ci esența fiecărei etape de vârstă din punct de vedere al dezvoltării și al posibilelor probleme.

Mi-a clarificat multe dintre îndoielile mele, dar mi-a adus și câteva instrumente noi pe care le pot folosi atât cu Răzvan, cât și cu ceilalți copii în cabinet.

Cartea te va ajuta să înțelegi provocările comportamentale ale copilăriei timpurii și să le abordezi într-un mod potrivit vârstei, încurajând în același timp trăsături esențiale în viață precum: curiozitatea, respectul, independența și încrederea.

 

Elena Gheoculescu (Iamandi)
Psiholog Clinician și
Psihoterapeut Integrativ

Telefon: 0726 944 677