Intarirea legaturii dintre frati: 9 activitati interesante

Intarirea legaturii dintre frati: 9 activitati interesante

Feb 08, 2016Harry

Intarirea legaturii dintre frati: 9 activitati interesante

A creste doi sau mai multi copii, este una dintre cele mai minunate experiente pe care viata le ofera. Aduce fericire, iubire, veselie in viata noastra, dar in acelasi timp insa, ne poate pune la incercare rabdarea si capacitatea de a gestiona relatia dintre frati. Iata cateva idei ce te pot ajuta in consolidarea propriei relatii cu fiecare copil si in apropierea lor unul fata de altul.

Poezii terapeutice pentru imbunatatirea comportamentului la copii

1. Implica-i in activitati comune. Copilul mai mare isi poate folosi abilitatile si il poate ajuta pe cel mic la spalatul dintilor sau la baita. Spune-i copilului cat de mult te bucuri ca este un frate sau sora mai mare atat de iubitoare. Sarcinile il vor ajuta in dezvoltarea propriilor abilitati, facandu-l sa se simta un membru valoros al familiei.

2. Petrece timp de calitate cu fiecare copil. Atunci când copiii sunt tensionati si incepe sa se contureze un conflict intre ei, de cele mai multe ori, acordarea atentiei individuale si discutiile sunt cele care pot rezolva problema. Putem sa observam perioadele in care micutii sunt predispusi sa se certe: cand sunt obositi sau cand trebuie sa-si imparta jucariile, etc. Astfel putem pune la punct un plan de prevenire. Incurajeaza-i sa gaseasca solutii care sa fie pe placul ambilor frati. Puteti utiliza Cutiuta cu emotii jucause pentru un joc interactiv intre frati, acesti invatand sa se inteleaga mai bine unii pe altii.

Cutiuta-cu-emotii-jucause-433x360

3. Fii empatic cu copiii tai. Asculta ambele parti. In cazul in care unul vine la tine spunand ca Rares mi-a luat ursuletul de pe dulapul meu!, accepta-i trairile si fii alaturi de el. Te-a deranjat pentru ca este una din jucariile tale preferate si vrei sa o imbratisezi doar tu! Copilul va vedea ca parintele il asculta, e atent la nevoile si la dorintele lui. De multe ori, ei sunt cei care gasesc solutia de rezolvare. Ursuletul si emotiile lui poate fi un aliat de baza in determinarea copiilor sa isi inteleaga propriile emotii, precum si pe cele ale celor din jur.

intarirea legaturii intre frati

4. „Intrunire pe canapea”- Ori de cate ori apare o problema, parintele sau copilul poate sa ceara o intrunire pe canapea. Putem sa discutam despre ceea ce se petrece sau doar sa incercam sa restabilim legatura dintre noi. Metoda propusa de Lawrence J. Cohen, in cartea Retete de jocuri, elimina lupta pentru putere dintre copil si parinte, iar disciplinarea reprezinta un prilej de a ne imbunatati legatura cu copiii, de a cauta impreuna solutii si de a obtine un plus de cooperare. Putem asculta nemultumirile si recapitula limitele.

5. Evita comparatiile intre frati. Comentariile de genul: Uite ce frumos se joaca fratele tau, nu poti sa-ti gasesti si tu ceva de facut? Comparatiile sunt cele care pot sta la baza sentimentului de inferioritate capabil sa genereze comportamente nedorite intre frati. Familia reprezinta locul in care fiecare copilul este acceptat si iubit pentru ceea ce este, pentru calitatile unice care il fac special.

6. Ofera-le copiilor sarcini ce trebuie realizate impreuna. Pregateste o cursa cu obstacole care sa fie traversata impreuna de frati. Poti folosi, perne, cutii sau un tunel de joaca. Se pot tine de maini sau daca sunt mai mari si vrem sa crestem dificultatea, vom lega cu o esarfa cate un picior de la fiecare copil.

7. Inventeaza jocuri in care sa se implice ca si o echipa ce concureaza impotriva ta. Am doi catelusi de care trebuie sa am grija, sper sa nu fuga! Copiii sunt catelusii, iar noi parintii, de dragul bunei dispozitii, ii lasam sa evadeze. Fratiorii se vor alia si vor castiga! Aceste momente sunt oportunitati pentru copii sa se apropie, sa descopere interesele comune si calitatile fiecaruia.

8. Aloca timp pentru intarirea relatiei dintre frati. Construirea unui cort sau a unei lumi secrete in camera de zi, poate fi o activitate amuzanta care sa implice fratii de vârste diferite. Jocurile imaginative (pregatirea mancarurilor, vizita la medic, inventarea unui limbaj special al fratilor, etc.) reprezinta activitati accesibile, in care pot avea loc toti. Noi parintii, avem un rol esential in a-i ajuta pe copii sa gaseasca putin timp în fiecare zi, ca sa se joace impreuna si sa aiba parte de interactiuni pozitive.

9. Puteti utiliza jocurile de putere pentru a ajuta copilul mai în vârstă sa se simta puternic fara sa fie nevoit să utilizeze agresiunea. Lupta cu pernele este un joc distractiv ce genereaza multe rasete si detensionare, mai ales daca in urma loviturii cadem dramatic pe canapea. E indicat sa stabilim dinainte intensitatea loviturilor.

Adriana Ternar, psiholog si psihoterapeut



More articles

Comentarii (0)

Nu există comentarii la acest articol. Fii primul care lasă un mesaj!

Lăsați un comentariu

Atenție: comentariile trebuie aprobate înainte de publicare