Jocuri pentru corectarea pronuntiei
Corectarea pronuntiei este indicat sa se faca prin activitati amuzante, jocuri interactive care sa ii ofere copilului confort si libertate.
Jocuri pentru emiterea sunetului S
1. Poza: „Facem o poza! Te rog zambeste!”
2. Chemam pisica: cu ajutorul unui creion dermatograf se va desena pe degetul aratator o pisica (urechi, ochi, mustati etc.), iar, cand copilul va pronunta „pisss, pisss!”, degetul–pisica se va indrepta spre el.
Gasesti AICI 40 de jocuri distractive pentru corectarea pronuntiei:
La inceput chemarea pisicii se va face in soapta, apoi din ce in ce mai tare.
Jocuri pentru emiterea sunetului C
1. Raceala: „Cum tusim cand suntem raciti?”
2. Somnorosul: „Arata-mi cum faci cand ti-e somn?”
3. Pelicanul: „Cum inghite pelicanul pestele?” (imitarea actiunii de a inghite)
Jocuri pentru emiterea sunetului H
1. Frigul: cu gura larg deschisa, se expira usor aer cald, tinand palmele in fata gurii (se imita actiunea de a-ti incalzi mainile).
2. Puiul de pisica: copilul va imita zgomotul scos de o pisica ce se apara de un caine.
3. Ochelarii/Oglinda: se vor aburii lentilele de ochelari/oglinda, dupa care se vor sterge cu un servetel.
Jocuri pentru emiterea sunetului B
1. Un copil bosumflat: se imita aceasta expresie prin umflarea obrajilor pentru cateva secunde in fata oglinzii
2. Spargerea balonului: se umfla obrajii iar cu degetele aratatoare se apasa pe obraji, aerul fiind expirat cu putere pe gura
3. Sforaitul calului: se inspira cu putere pe nas si se expira pe gura cu punerea in vibratie a buzelor
4. Vantul adormit: copilul va sufla usor hartiutele din palma care datorita jetului slab nu vor cadea (in cazul in care hartiutele cad din palma sunetul pronuntat a fost P nu B)
5. Toba: se va cere copilului sa bata cu palmele in masa concomitent cu pronuntia zgomotului produs de toba: „bum-bum”
6. Tunetul: copilul va lovi cu pumnul in masa concomitent cu pronuntia cuvantului „bum”
Logoped Laura Hărdălău
Comentarii (0)
Nu există comentarii la acest articol. Fii primul care lasă un mesaj!