Terapia prin dans pentru copiii cu ADHD

Terapia prin dans pentru copiii cu ADHD

Aug 19, 2016Laura

Terapia prin dans pentru copiii cu ADHD

Terapia prin dans, relativ recenta in Romania, este una dintre formele art-terapiei care poate fi aplicata cu succes la copiii cu tulburari de tipul ADHD (Attention-Deficit Hyperactivity Disorder).

Aceasta tulburare, tot mai des intalnita in randul copiilor, a devenit o problema reala pentru parinti. Simptomele prin care se manifesta “boala” sunt: hiperactivitate, lipsa atentiei si impulsivitate. Miscarea organizata prin dans influenteaza la nivel fizic, cognitiv, psihic si social.

Dintre efectele benefice ale terapiei prin dans asupra copiilor cu ADHD, amintim:

1. Reduce hiperactivitatea si impulsivitatea

Conform studiilor, baietii cu ADHD sunt mai predispusi la un comportament impulsiv si hiperactivitate, pe cand fetele au probleme mai mult legate de neatentie.

Miscarea prin dans reduce tensiunea musculara, relaxeaza si ajuta la dezvoltarea unui echilibru in coordonarea motrica. Fluxul energetic este mai bine canalizat si armonizat. Astfel, rezultatele arata ca, in urma sedintelor de terapie, rabdarea copiilor este imbunatatita si acestia sunt mai linistiti si relaxati, iar tendintele de impulsivitate reduse.

2. Mareste capacitatea de concentrare si atentie In dans, corpul si mintea sunt interconectate. Miscarea pe ritm si muzica necesita atentie sporita. Copiii sunt mai motivati sa fie atenti si sa concentreze cand au libertatea de a se exprima la nivel fizic, intr-un mod distractiv si placut. Muzica si miscarea sunt formele de exprimare primara, pe care le manifesta copiii de la varste fragede.


Am ADHD dar invat sa-l controlez


3. Dezvolta abilitati sociale si creste stima de sine Copiii cu ADHD au tendinta de a intra deseori in conflict cu alti copii si au dificultati de adaptare in grupuri, deoarece sunt vazuti ca “oaia neagra” de cele mai multe ori. Cu ajutorul acestei terapii, vor crea relatii mai armonioase si se vor exprima cu mai multa incredere si usurinta la nivel social.

Dansul ajuta la o conectare mai buna cu sinele, fiindca centreaza persoana asupra ei insasi si, astfel, ajuta la o mai buna intelegere de sine. Totodata, prin dans se incurajeaza libertatea de exprimare, copiii fiind stimulati sa depaseasca anumite bariere sau blocaje pe care le pot avea la nivel fizic, emotional si mental. Astfel, le creste si increderea in sine.

Cum sa fii un parinte eficient pentru copilul dificil - prezinta un set de instrumente care s-au dovedit a fi eficiente in cresterea copiilor, iar exemplele descrise in aceasta carte se bazeaza pe cazuri clinice reale.

4. Influenteaza benefic starea emotionala Copiii care practica dansul vor reusi sa isi inteleaga mai bine emotiile, sa le exprime cu usurinta, dar si sa coopereze mai bine cu acestea.

Copiii cu tulburari ADHD se pot simti frustrati si anxiosi, pentru ca sunt perceputi diferit, la nivel social, si acest lucru le creeaza diverse probleme emotionale.


Cutiuta cu emotii jucause - set de materiale pentru dezvoltarea inteligentei emotionale la copii

Studiile arata ca prin miscare se elibereaza endorfina, hormonul care da starea de fericire, iar dansul este terapia care functioneaza cel mai bine in situatii de depresie si anxietate, intrucat da pofta de viata si bucurie. 5. Imbunatateste capacitatea de organizare.

Datorita faptului ca au deficit de atentie, copiii cu ADHD au si probleme de organizare. De aici, o serie de consecinte care au efecte neplacute in viata lor. Dansul vine in ajutorul acestora, fiind un instrument util. Intrucat miscarile se fac in mod organizat, copiii invata sa isi coordoneze atentia, miscarea, corpul, intentia, etc.

Astfel, cei care practica dansul dovedesc o mai buna capacitate in a se organiza pe sine si dezvolta performante mai bune la invatatura. Spiritul de organizare poate sa le dezvolte, totodata, un spirit de perfectiune si, prin urmare, pot sa ajunga foarte buni intr-un anumit domeniu.

Terapia prin dans este printre cele mai indicate forme de tratament pentru copiii cu tulburari ADHD. Fiind copii foarte activi atat fizic, cat si mental si emotional, au nevoie, in primul rand, de miscare pentru a-si elibera energia care pare sa ii copleseasca. Practicarea acestei terapii presupune, in principiu, indrumarea unui specialist care sa il poata monitoriza, indruma si evalua pe copil.

Dar dansul este o terapie in sine, indiferent daca are loc intr-un cadru organizat sau nu. De aceea, ori de cate ori aveti ocazia, nu ezitati sa dati drumul la muzica si sa va bucurati de dans impreuna cu cei mici. Astfel, eliminati stresul si va puteti conecta intr-un mod placut cu copiii vostri.

Anamaria Potra



More articles

Comentarii (0)

Nu există comentarii la acest articol. Fii primul care lasă un mesaj!

Lăsați un comentariu

Atenție: comentariile trebuie aprobate înainte de publicare