Cum sa-ti inveti copilul sa manance sanatos - 7 strategii

Cum sa-ti inveti copilul sa manance sanatos - 7 strategii

Jan 16, 2018Laura

Modelarea comportamentului alimentar la copii

Tiparele si preferintele alimentare pe care copiii le dezvolta in primii ani de viata, raman mult timp in adolescenta si chiar la varsta adulta. Copiii invata cele mai multe comportamente prin observarea si imitarea parintilor. La fel, parintii sunt cei care ii introduc pe cei mici in lumea alimentelor. Formarea deprinderilor pentru o alimentatie sanatoasa a copiilor, devine un scop important.

Iata cateva aspecte ce iti pot veni in ajutor pentru modelarea obiceiurile alimentare pozitive:

In lumea fructelor si a legumelor

 

1. Copiii invata cel mai usor prin intermediul jocului. Inventeaza jocuri de recunoastere a gusturilor fructelor si legumelor. Pregateste bucatele din diferite legume/fructe si analizati textura, culoarea, mirosul. In acest mod vom reusi sa-l familiarizam pe copil cu diferite gusturi si vom afla preferintele culinare ale copiilor. Studiile arata ca principalul predictor al dorintei copiilor de a manca un aliment este familiaritatea.

2. Completeaza calendarul „fructelor si legumelor vesele”. Stabileste impreuna cu ceilalti membri ai familiei care va fi fructul degustat in fiecare zi. Se poate scrie sau desena in foile calendarului si parerea fiecaruia despre gustul fructului.

87 de povesti terapeutice pentru a creste un copil sanatos

 

3. Analizeaza propriul tau stil alimentar.Trebuie sa recunoastem ca ceea ce facem noi ca si parinti, modeleaza comportamentul copiilor. Daca micutii ne vor vedea ca includem in gustarile noastre zilnice, alimente sanatoase, vor fi motivate sa actioneze la fel. Sa incercam sa inlocuim alimentele ce concureaza cu fructele si legumele. Ne vor rasplati vitalitatea si sanatatea.

4. Evita utilizarea dulciurilor drept recompensa. Rasplatirea cu ajutorul alimentelor poate sa ii determine pe copii sa ignore indiciile naturale date de starea de foame si satietate, incurajandu-i sa manance si atunci cand nu sunt infometati. Potrivit Academiei de Nutritie si Dietetica, atunci cand copiii sunt recompensati cu dulciuri, ei pot decide ca aceste alimente sunt mai bune sau mai valoroase decat alimentele sanatoase.

 

5. Invata-l despre autocontrol. Atunci cand copilul cere dulciuri, in loc sa spunem din prima "nu", sa incercam sa-i explicam ca acestea vor putea fi mancate la un moment dat in viitor. Atsfel facilitam trecerea de la sentimentele de deprivare la a ne simti mai puternici sa facem alegeri sanatoase.

6. Creeaza o atmosfera placuta pentru mesele din familie. Abtineti-va de la certuri, de la a vorbi despre probleme sau de a disciplina copiii la masă. Masa in familie reprezinta momentul zilei in care fiecare membru se poate relaxa, o ocazie fericita în care fiecare poate impartasi despre evenimentele importante.

7. O componenta esentiala asociata unui comportament alimentar sanatos se refera la practicarea activitatilor fizice zilnice. Miscarea are efect si asupra dezvoltarii mentale a copilului. Activitatea fizica este placuta mai ales atunci cand se desfasoara cu familia, colegii sau prietenii, sub forma jocurilor distractive. Astfel devine un obicei pentru toata viata si reprezinta principalul factor de protectie pentru o viata echilibrata.

Adriana Ternar – psiholog si psihoterapeut



More articles

Comentarii (0)

Nu există comentarii la acest articol. Fii primul care lasă un mesaj!

Lăsați un comentariu

Atenție: comentariile trebuie aprobate înainte de publicare