Mami, dar timp de joaca pentru mine cand mai ai?

Mami, dar timp de joaca pentru mine cand mai ai?

Dec 05, 2019Petra

Mami, dar timp de joaca pentru mine cand mai ai?

Mergem la serviciu, fugim la cumparaturi, il scoatem de la gradi, gatim, respiram si ... cand ne mai jucam? De multe ori nu ne ramane timp nici pentru noi insine, pentru ca traim în niste vremuri in care suntem pe fuga, totul se afla la un clik distanta si nu mai apucam sa facem acele lucruri marunte care ne aduc fericirea. Aici se incadreaza si jocul cu cei mici.

Casuta cu emotii – poezii si activitati pentru dezvoltarea inteligentei emotionale

Ce este jocul? Inidiferent daca suntem copii sau adulti, ne raportam la joc in acelasi mod: o activitate placuta care poate fi realizata de una sau mai multe persoane si care aduce multiple beneficii in familie. Ce fel de beneficii? Ei bine, prin joc, se imbunatasesc atentia, memoria, limbajul, motricitatea si creativitatea.

Astfel, jocul are un rol esential in viata fiecarui copil si ar fi minunat daca parintii si-ar face timp sa se joace zilnic, macar cateva minute cu puii lor. Si parintii se pot juca?! Da! Cu siguranta! Va veti intreba: cum, cand si cu ce?! Dragi parinti, sa stiti ca jocul poate fi atat unul extrem de simplu, cat si unul foarte complicat. Depinde de fiecare ce activitate alege sa faca intr-un moment anume.

Cutiuta cu emotii jucause Materiale pentru dezvoltarea inteligentei emotionale la copii

 

In general, joaca zilnica dintre copii si parinti se recomanda pentru ca acestia sa se reconecteze dupa o zi incarcata la serviciu si la gradinita sau scoala. Iar ca sa ne conectam cu ceilalti avem nevoie de timp in prezent si atentie totala catre partenerul de joaca. Asadar, puteti alege impreuna cu micutul un anumit interval de timp in care sa va jucati zilnic, asigurandu-va ca in acele minute sunteti in totalitate prezent. In general, 15-20 minute pe zi sunt suficiente pentru a va conecta cu cel mic prin joc.

Emotiile si familia mea – Carti de joc

Ce facem daca am uitat cum sa ne jucam? Daca sunteti in aceasta situatie este absolut normal! Orice adult care ia in serios viata de „om mare” va uita pentru o perioada cum sa se joace. De ce doar pentru o perioada? Pentru ca atunci cand se va aseza pe podea, se va relaxa si va uita de nenumaratele roluri pe care le are, cu siguranta isi va aminti sa se distreze, sa se relaxeze si sa se joace.

De fapt, va sti din nou sa fie el insusi, natural. Pentru ca atunci cand ne jucam „cu adevarat” intram in acea stare de flux, in care suntem noi insine: relaxati, prezenti, implicati.

Colectie de jocuri educative

Si totusi, cum ne jucam? Aici putem vorbi despre joaca libera si joaca ghidata. In general, joaca libera include jocurile de rol (exemplu: „de-a educatoarea” / „de-a vanzatoarea”), jocurile inventate pe moment si diferite alte jocuri transmise din generatie in generatie, ca si „Fazan”, „Cucu-bau”, De-a v-ati ascunselea” și multe altele pe care cu siguranta vi le puteti aminti din propria copilarie.

Pe de alta parte, jocurile ghidate presupun utilizarea unor materiale care ofera sau nu anumite reguli pentru jucatori. De pilda, exista jocuri de masa, jocuri bazate pe diferite cartonase, cu zaruri, pioni sau alte obiecte. Jocurile ajuta mult in rezolvarea unor dificultati cognitive si emotionale, daca produsele sunt alese cu atentie, astfel incat sa se plieze pe propriile nevoi. De aceea, atunci cand alegeti sa achizionati diferite jocuri, va puteti sfatui impreuna cu cei mici, astfel incat alegerile sa fie facute de comun acord. In ceea ce priveste joaca libera, indrazniti sa puneti in practica de la cele mai simple pana la cele mai complicate jocuri impreuna cu familia.

Acestea va vor amuza, va vor mentine atentia in prezent si, poate cel mai important, va vor conecta! Pentru ca toti ne dorim timp petrecut impreuna cu cei dragi!

Hermina Popa, psiholog Nr. tel: 0741 392 636



More articles

Comentarii (0)

Nu există comentarii la acest articol. Fii primul care lasă un mesaj!

Lăsați un comentariu

Atenție: comentariile trebuie aprobate înainte de publicare