Vrei sa ai un copil fericit? Iata secretul!

Vrei sa ai un copil fericit? Iata secretul!

Sep 27, 2017Laura

Vrei sa ai un copil fericit? Iata secretul!

Ca orice parinte, iti iubesti copilul si iti doresti sa creasca fericit. Pentru asta esti in stare sa faci aproape orice. Ei bine, ce trebuie sa faci, de fapt, sa ai un copil fericit? Este foarte simplu. :)

Incearca sa tii cont de aceste sugestii:

1. Fii tu fericita

Se spune ca fericirea este molipsitoare, pentru ca atunci cand un om este fericit emana fericire in jur. Acest principiu logic si universal valabil este primul lucru pe care trebuie sa il ai in vedere daca doresti ca micutul tau sa creasca intr-un mediu optim. Fii recunoscatoare pentru ceea ce ai, lasa judecata deoparte (atat asupra a ta, cat si asupra celorlalti), iubeste-te deplin si daruieste mai departe iubirea. Daca tu reusesti sa fii un om implinit si multumit de propria viata, vei crea armonie in jur si copilul va simti acest lucru. Gaseste calea proprie spre fericire, iar copilul tau va avea sustinere sa creasca fericit.

2. Nu incerca sa il faci fericit

Pe cat de paradoxal suna, pe atat de adevarat este. Faptul ca tu doresti ca el sa fie fericit poate sa fie blocajul spre fericire. Cu cat esti mai detasata, cu atat fericirea „curge” mai usor. Din dorinta de a le fi bine, parintii au tendinta de a fi posesivi cu copiii lor si de a lua nu tocmai cele mai potrivite decizii. Cu cat te preocupa mai mult acest gand de a-l face fericit, cu atat devine mai greu sa se materializeze. Nu uita ca pana la urma nimeni nu e responsabil de fericirea altuia. Ceea ce poti face este sa fii tu un model si... (vezi urmatorul punct)



3. Lasa-l sa fie fericit

Cel mai bun dar pe care il putem face copiilor nostri este sa avem incredere 100% ca isi vor descoperi fericirea. De fapt, fericirea este starea lor naturala, ea nu trebuie predata. Daca vrei sa inveti cum sa fii fericita, priveste-ti copilul si invata sa fii libera, sincera, simpla si iubitoare. Nu prea ai ce sa il inveti, dar tu ai de invatat de la el. :)

4. Spune-i „te iubesc” Des si sincer.

Parentajul este despre iubire in actiune. Nu exista dubiu ca iti iubesti copilul, de aceea intrebarea pe care trebuie sa ti-o adresezi este: „Cum pot sa il iubesc azi?”. Poti incepe prin a-i spune ca il iubesti. El stie oricum asta, dar faptul ca iti exprimi sentimentele face comunicarea dintre voi mai deschisa si sincera. Cuvantul este un bun inceput pentru a-l face constient de iubirea ta. Pe urma, vei descoperi ca exista alte mii de cai, in afara de cuvinte, prin care iti poti exprima iubirea.

Te iubesc in fiecare clipa

 

5. Povesteste-i despre... orice Copiii simt ca iti pasa atunci cand esti deschisa spre comunicare cat mai multa. Ei adora sa povesteasca si sa li se povesteasca. Creati-va un moment al vostru, spre exemplu seara, inainte de culcare, cand va povestiti fiecare unul altuia ce ati facut in ziua respectiva. Gaseste subiecte care sa satisfaca setea de cunoastere si curiozitate a micutului tau. De fapt, nu trebuie sa faci eforturi prea mari in acest sens – va gasi el o infinitate de intrebari.

6. Respecta „timpul special”
Timpul petrecut doar cu copilul este sfant. Este momentul in care micile gesturi de iubire consolideaza relatia dintre parinte si copil. Daca ii face placere sa va jucati sub patura, sa chicotiti, sa il iei in brate si sa il saruti (sau sa iti dea el o avalansa de pupici), fa-ti timp pentru toate acestea. Afectiunea pe care o primeste de la parinte (in special de la mama) nu o va gasi in alta parte. Amana ceea ce „trebuie sa faci” si ofera-i acest cadou pretios copilului tau. Un copil sanatos este un copil crescut cu afectiune.

Anamaria Potra



More articles

Comentarii (0)

Nu există comentarii la acest articol. Fii primul care lasă un mesaj!

Lăsați un comentariu

Atenție: comentariile trebuie aprobate înainte de publicare