De ce sa nu-ti lovesti copilul niciodata?
N-am lovi niciodata un adult, oricat de mult ne-ar enerva, dar, lovitul copiilor este inca foarte frecvent si normalizat in Romania. Se spune ca ”Bataia este rupta din Rai” si ”Unde da mama, creste”. De fapt, Bataia este rupta din Rau. De ce sa nu-ti lovesti copilul niciodata? Elena Gheoculescu, psiholog clinician si psihoterapeut integrativ, ne raspunde la intrebare.
Psihologul raspunde
- Cand este lovit, in special de catre parintele sau, copilul are foarte multe trairi pe care le blocheaza. De la soc la surprindere, de la suparare la furie, copilul se simte vinovat pentru ceea ce a facut, dar si pentru felul in care se simte parintele sau. Insa nu invata cum ar trebui sa rezolve situatiile pe viitor sau in situatii similare.
Copilul se simte neputincios si vulnerabil in fata acestui dezechilibru de forte. El invata ca violenta, forta fizica, sunt o modalitate de a face fata problemelor. Acest comportament il va duce, mai devreme sau mai tarziu, in relatia cu ceilalti. Cel mic poate simti foarte multa furie, revolta si dorinta de razbunare. Lucru care ii fura sansa de a invata cum sa se comporte pe viitor si cum sa gestioneze situatiile problematice. Copilul nu invata sa isi exprime dorintele sau nevoile din spatele comportamentelor problematice. Aici sunt incluse nevoi precum: aer curat, somn odihnitor, nevoia de miscare pentru a explora lumea din jur si de ce nu, nevoia de competenta si competitie.
Daca un copil nu reuseste sa se exprime si nu este ajutat sa isi exprime nevoile din spatele comportamentelor sale in cuvinte, el va avea mai multe comportamente neprietenoase si va fi mai agitat. Folosind bataia ca metoda de educatie, cand manifestarile copilului devin galagioase sau neprietenoase, va creste nivelul de disconfort emotional si agitatie interioara.
De ce sa nu-ti lovesti copilul niciodata?
In copilaria noastra, bataia facea parte din sistemul de educatie, existand chiar si justificari pentru asta. Copiii de atunci au devenit adultii si parintii de acum, care nu au invatat cum sa se linisteasca, ci au invatat sa blocheze emotiile traite, pentru a se proteja de un pericol si mai mare. In cazul in care copilul se comporta similar noua in copilarie si nu sunt continuti sau copilul are manifestari emotionale puternice, adultul se blocheza, se simte coplesit pentru ca nu stie sa faca fata. Adultul nu se poate calma singur si reactioneaza in fata comportamentului copilului si nu poate sa il linisteasca pe acesta.
O lovitura este o lovitura. Poate ca fizic doare mai putin, dar copilul invata ca impunerea fortei fizice este o modalitate de rezolvare a situatiilor si a conflictelor. Copilul invata prin imitatie, deci cea mai buna forma de disciplinare este prin comportamentul propriu si al celor din jur.
Sa luam un exemplu concret:
Parintele este cu copilul in parc si il anunta ca vor mai sta 5 minute iar dupa vor merge in casa.
Copilul incepe sa tipe, incepe sa se infurie si sa arunce cuvinte specifice pentru starea emotionala in care se afla la aflarea acestui lucru. Moment in care si parintele la randul sau incepe sa simta o stare de neliniste interna, de agitatie, care este in continua crestere si incepe sa gandeasca: ”Vreau ca aceasta situatie sa inceteze acum, vreau sa se opreasca, nu mai pot face fata, este ingrozitor pentru mine!”
Discursul interior poate varia de la un parinte la altul, in functie de experientele timpurii traite, de cuvintele auzite. ”N-ai de ce sa plangi! Asta nu e motiv de plans! Treci in casa cand iti spun eu!” Sau in functie de reactiile avute: tipat, lovire sau ignorare. Parintele reactioneza practic la propriile trairi emotionale in fata comportamentului copilului.
Nu exista parinte perfect, iar invinovatirea nu ajuta pe nimeni si nici nu rezolva probleme sau abilitatile parentale. Daca esti constient de propriile trairi si comportament, iti cresc sansele de a face fata situatiilor emotionale puternice. De asemenea, sunt sanse mai mari de a creste un copil echilibrat.
Sa fim atenti la propriile stari si emotii si sa gasim resurse care sa ne ajute in momentele coplesitoare. Sa exersam in momente de liniste, sa ii invatam pe copii sa isi recunoasca emotiile si sa le asocieze cu situatii, dar si modalitati prin care se pot calma. Foarte important este sa ne conectam cu copilul inainte de a-l corecta.
Pentru a repara ce s-a intamplat trebuie sa recunoastem, in primul rand, ce s-a intamplat. Trebuie sa ne asumam responsabilitatea propriilor trairi si reactii, si sa ne crestem abilitatile parentale. Ce putem spune? „Imi pare rau pentru ca te-am lovit si imi pare rau pentru felul in care m-am comportat”. „Am simtit foarte multa furie si nu m-am putut controla. Hai sa facem o intelegere despre cum putem sa ne comportam si sa ne calmam pe viitor".
Aminteste-ti sa fii blanda cu tine insati. Fiecare parinte face greseli mari. Dar creierul este capabil de schimbari. Daca te simti coplesit / coplesita, apeleaza la un specialist.
Elena Gheoculescu
Psiholog Clinician si Psihoterapeut Integrativ
Telefon: 0726 944 677
Comentarii (0)
Nu există comentarii la acest articol. Fii primul care lasă un mesaj!