Readaptarea copiilor la grădiniță și școală după vacanță

Readaptarea copiilor la grădiniță și școală după vacanță 🥺 Poate vi s-a întâmplat și vouă: după o vacanță cu voie-bună, Sărbători și joacă din zori și până seara, întoarcerea la creșă, grădiniță sau școală este dificilă. 🤯 Cel mic refuză să se îmbrace, refuză educatoarea, plânge încontinuu după voi și nu se adaptează la programul cu care, totuși, era atât de obișnuit înainte. - ”Dar am trecut deja prin adaptare o dată, mergea totul atât de bine!” - ”Dar au trecut doar 2 săptămâni, a uitat deja că îi place mult la grădiniță?” - ”Dar n-am timp să o iau din nou de la capăt cu adaptarea treptată, am făcut-o deja în septembrie!” Din păcate, rezistența și tantrumurile cauzate de întoarcerea la grădiniță sau școală se întâmplă mai des decât am vrea sau am crede noi. De ce? 1. Este normal ca la întoarcerea din vacanță a unui copil (mai ales a unui copil mic) să avem parte de niște rezistentă a acestuia, de o lipsă de cooperare, de sentimentul că nu vrea sub nicio formă să reînceapă creșa, școala sau grădinița? DA! Uneori după o perioadă de pauză copilul poate să nu-și mai amintească cum a fost să meargă zilnic la grădiniță și de aceea să transmită sentimentul că nu vrea sub nicio formă să reînceapă creșa, grădinița sau chiar școala. Este normal ca după o perioadă de pauză copilul să aibă nevoie de readaptare. În multe situații există, ceea ce noi specialiștii numim anxietate de separare. Părinții se tem de ceea ce s-ar putea întâmpla (reacțiile copilului înainte de a merge la grădiniță, acomodarea cu colegii, personalul grădiniței și rutina), iar copiii se tem că vor fi abandonați. Este natural ca momentele de creștere ale copilului să fie însoțite și de o oarecare de anxietate. 2. Senzația pe care mulți părinți de copiii mici o au este că, deși au trecut deja prin adaptarea la grădiniță de exemplu, după fiecare pauză mai lungă (fie ea cauzată de o viroză sau pur și simplu de o vacanță) trebuie parcă să ia adaptarea de la capăt - de ce se întâmplă acest lucru? Exact cum am spus și mai devreme, uneori copilul poate să nu-și amintească cum a fost când mergea zilnic la grădiniță sau sunt situații în care copilul nu merge o perioadă de minim 3-6 luni la grădiniță în mod constant și nu reușește să se simtă în siguranță la grădiniță. Practic, când copilul începe să se acomodeze cu: spațiul, colegii, rutina, intervine pauza, programul copilului se schimbă, uneori complet, iar copilul are nevoie de pregătire și timp pentru reintegrarea în colectivitate și structura pe care o presupune programul grădiniței. Un alt aspect pe care l-am mai întâlnit în practica mea din cabinet este legat de diferența semnificativă dintre rutina de la grădiniță și cea de acasă din timul pauzei (fie ca ea este cauzată de o viroză sau pur și simplu de o vacanță). Copilul poate avea acces mai des la tehnologie, poate decide (nevoia de autonomie și independență) ce activitate să facă, pe când la grădiniță există un program structurat. Copilul ajunge la grădiniță, se dezbracă, se încalță cu încalțămintea de interior, mănâcă sau se joacă cu colegii, apoi urmează întâlnirea de dimineață, o activitate sau mai multe (în funcție de vârsta copilului), pauza de gustare, timpul de joacă liberă sau ieșitul afară, spălatul pe mâni, mâncatul, dormitul, gustarea și ”ora părinților” sau sfârșitul activităților la grădiniță. 3. Care sunt semnele pe care ni le dau cei mici și pe care ar trebui să le luăm în seamă, din care putem trage concluzia că nu vor să se întoarcă la grădiniță, că nu se simt confortabil sau că sunt speriați de întoarcere? Un copil care nu vrea să meargă la grădiniță, va găsi o cale prin care să transmită acest mesaj părintelui. Unii copii pot refuza categoric, spunând ”NU” când aud cuvântul ”grădiniță”, reacționând zgomotos prin: plânset, țipat, lovit, rugăminți, promisiuni, mituri, treziri nocturne cu plâns terifiant (pavror nocturn) pe când alți copii pot transmite acest mesaj într-un mod mai discret (dormit mai mult, dureri de burtică, apatie). Ca si părinte este important să vezi și să auzi mesajul copilului, astfel încât să-I oferi suportul de care are nevoie. Deci, printre semnalele venite de la cei mici se numără: refuzul verbal, refuzul de a discuta despre grădiniță, trantrumurile (copilul începe să plângă, chiar să și lovească, să pară că nu este conștient de cine și ceea ce este în jurul său), plânsul, iar la polul opus se poate observa: o nevoie mai mare de timp pentru a merge la grădiniță, practic ”trage de timp” pentru a lungi procesul de pregătire pentru grădiniță, pare morocănos și prost dispus dimineață, iar la sfârșitul programului este fericit, găsește sau inventează motive să nu meargă la grădiniță (ninge/ plouă/ este frig afară), vrea să stea cu bunica până când vă întoarceți voi de la serviciu, în jocul simbolic cu tema ”grădinița” apar elemente de conflict, folosește culori închise când desenează grădinița, și-a pierdut pofta de mâncare sau are probleme legate de somn. 4. Cum ne dăm seama dacă acest comportament al copiilor indică de fapt mai mult decât o simplă și temporară inadaptare, cum ne dăm seama dacă de exemplu refuzul copiilor este un indicator că ceva chiar nu merge cum trebuie la grădiniță și că trebuie să luăm măsuri? Orice copil poate avea momente în care spune că nu vrea la grădiniță, însă dacă spune în mod repetat, este important să fii atent. Reticiența de a merge la grădiniță/ școală poate semnala o problemă emoțională, socială, academică sau de altă natură. Regresarea comportamentală, întoarcerea la comportamente pe care le făcea la o vârstă anterioară. Dacă părinții ”simt” că au nevoie de ajutor și că refuzul copilului de a merge la grădiniță transmite un mesaj pe care nu îl pot înțelege, pot apela la doctorul de familie, psiholog, psihiatru, psihoterapeut. 9. Cum abordăm diferit această adaptare în funcție de vârsta copilului? Cum ar trebui să ne schimbăm abordarea cu un copil mai mare, de exemplu, de vârstă școlară? Asigurați-vă că vă rezervați timp pentru a discuta cu copilul despre tranziția de la începerea școlii. Rețineți că, deși grijile pot părea nerealiste, ele sunt reale pentru copii. Pregătirea mentală a școlarului este la fel de importantă ca cea a preșcolarului. Diferența este că acum el are un orar pe care îl știe/știți și puteți discuta mai multe despre ceea ce simte și trăiește.